Diversetica-Blog

Violenta domestica este un fapt social extrem de grav… sau nu

“Violenta domestica este un fapt social extrem de grav!”, atrag atentia autoritatile publice, studiile in domeniu, dar si cea mai mare parte a populatiei de pe Glob. Un fapt grav, extrem de grav, insa tolerat, atata vreme cat de cele mai multe ori el nu este exprimat de victime, nu este acceptat de agresori si este ignorat de autoritati. In Romania, toleranta crescuta asupra violentei domestice este alarmanta, iar explicatiile se fundamenteaza in cea mai mare masura pe stereotipuri.

Violenta domestica imbraca mai multe forme de abuzuri, precum fizice, emotionale, sexuale sau economice. Ea se manifesta cu precadere in familie, indiferent de mediul socio-cultural de provenienta, iar victime sunt in cele mai multe cazuri femei.

Conform Sondajului Curs, Sondaj de opinie reprezentativ la nivel national (martie-aprilie 2008), in Romania exista in fiecare minut doua femei care cad victime ale violentei domestice. Mai putin de 1% se adreseaza autoritatilor si depun plangere impotriva agresorului. Numai 2% dintre ele au apelat vreodata la servicii sociale precum adaposturi, consiliere sau linie telefonica de urgenta. De ce? Pentru ca peste 60% dintre romani considera ca violenta domestica este un fapt obisnuit, deci normal, si intr-o proportie de 30% o pun pe seama neajunsurilor materiale si ale consumului de alcool.

Prin urmare, exista in tara noastra statistici ingrijoratoare, mult prea multi oameni care se complac in astfel de situatii si mult prea putini care reusesc sa-si faca vocea auzita. Romania pare sa astepte o rezolvare a problemelor de violenta domestica si cam atat, cu cateva exceptii care fac obiectul unor initiative ale societatii civile.

Cu siguranta ca fiecare face ceva, insa aproape nimic pentru a combate aceasta realitate.

Ce fac ele, victimele?

Inchid usa. Cum cele mai multe cazuri de violenta domestica se manifesta in interiorul caminului conjugal, 99% dintre victime incearca sa pastreze “secretul” din frica fata de agresor si de rusine fata de societate. Ajung sa accepte acest lucru ca pe unul normal, insa il doresc a fi tabu.

Ii scuza pe agresori si se acuza pe sine. Chiar daca gasesc resursele necesare de a curma o relatie violenta, cele mai multe dintre ele se intorc la agresor. Cazurile “fericite” de divort sunt justificare cel mai adesea prin sintagma nepotrivire de caracter, insa Servicial de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din cadrul Politiei a constat faptul ca peste 80% dintre divorturi sunt rezultatul abuzurilor fizice pe care le sufera femeile.

Pierd respectul de sine. Violenta domestica este factorul cel mai important care contribuie la dezvoltarea sau intarirea, dupa caz, a sentimentului de neajutorare, neputinta, a starii de rusine si de insignifianta in lumea in care traiesc.

Asigura perpetuarea modelul. Ceea ce le scapa din vedere victimelor, si cred ca cel mai important, este faptul ca ofera acest model denigrant copiilor lor. Multe dintre cazuri sustin ca suporta situatia tocmai pentru copii, dar un cunosc faptul ca acestia vor imita comportamentul si vor dezvolta “valorile” capatate in familia de provenienta. Astfel, fetele vor sti ca a primi o palma sau mai mult, a te supune, a te invinovati, a fi dependent si subjugat inseamna normalitate, in timp ce baietii vor dori sa urmeze modelul de “putere” al tatalui. Bineinteles ca exista si cazuri fericite in care copiii isi doresc sa evite acest model familial, insa ele sunt extrem de limitate.

Ce fac ei, agresorii?

Isi implinesc puterea. Violenta domestica este direct proportionala cu puterea, dominatia, controlul. Intr-o lume fundamentata pe relatii de putere si compusa din oameni insetati de putere, cei mai multi dintre ei nu reusesc sa-si satisfaca aceasta nevoie in mediul social in care functioneaza. Astfel, nevoia ramane, iar perspectivele de satisfacere a acesteia se limiteaza. Familia, cladita pe sentimente, care-ti ofera credinta ca orice este permis, devine mediul propice de manifestare a puterii atat pentru cei care nu reusesc s-o dobandeasca in afara ei cat si pentru cei care o vor mai mult.

Mai mult decat opricine, agresorii  privesc violenta domestica ca pe un fapt normal, care li se permite, li se cuvine. Nu  o inteleg ca pe un lucru care-i denigreaza in primul rand pe ei insisi ca oameni iar apoi pe victime, printr-un furt violent si imposibil de justificat al libertatii si demnitatii.

As vrea sa nu uitam rolul important pe care il joaca modelul capatat in mediul familial in care s-au dezvoltat agresorii.

Ce fac autoritatile?

Fac bine, dar nimic. Nu  pot demara niciun fel de actiune in lipsa unei plangeri penale si a unui certificat medico-legal care sa ateste ca o persoana a fost agresata. In cazul in care se demonstreaza acest fapt, in cele mai multe dintre situatii (de reamintit ca mai putin de 1% dintre victime se adreseaza autoritatilor), acorda amenzi in functie de gravitatea loviturilor. Si daca ele un se platesc? Nu se intampla nimic, a fost desfiintata masura conform careia amenzile neplatite ale agresorilor sa se transforme in zile de inchisoare. Cu siguranta statul nu va uita sa le trimita acasa odata cu impozitul si in afara de faptul ca vor afecta bugetul familial si vor invata minte victima a nu se mai adresa autoritatilor, nu se schimba nimic.

Mai mult, legislatia romaneasca nu prevede ca agresorul sa fie cel care trebuie sa paraseasca locuinta. Probabil pentru ca el este proprietar si fiecare are dreptul sa faca ce-i place in propria casa.

Un cerc vicios din care pare ca nu exista scapare. Fiecare dintre actorii implicati in acest joc are  propriul  aport de vina. S-a pus cel mai adesea problema de a sti de unde sa incepi. Sa educi populatia, sa incerci sa spargi barierele culturale mostenite prin traditie? Sau sa motivezi autoritatile sa se implice indeaproape? Cu siguranta ca o colaborare adecvata ar aduce cele mai bune rezultate, dar simt ca mai avem foarte mult pana acolo. Aceasta atitudine exista la orice nivel, se regaseste in oameni de tot felul, care se ascund in spatele unor titulaturi diverse precum agricultori, muncitori, autoritati, intelectuali sau conducatori.