Diversetica-Blog

Kosovo şi statutul minorităţilor

În ceea ce priveşte provincia Kosovo, UNMIK-ului îi revine şi datoria de a „promova şi proteja drepturile omului” conform Rezoluţiei 1244. Astfel orice persoană care deţine o funcţie publică în provincie are ca principală sarcină respectarea instrumentelor internaţionale aflate în vigoare precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului sau Convenţia Europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Ideea principală care reiese este următoarea:” nici o persoană care ocupă o funcţie publică nu poate manifesta sub nici o formă discriminări pe considerente de sex, culoare, limbă, religie, etnie sau origine socială”. Este foarte important de reţinut acest lucru, deoarece dată fiind istoria acestei provincii, crearea unui mediu propice dezvoltării societăţii multiculturale poate fi soluţia care să pună capăt conflictului existent.

În ceea ce priveşte Convenţia – Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale, la data de 23 august 2003 a fost semnat pactul între Consiliul Europei şi Misiunea Administraţiei Interimare a ONU în Kosovo pentru implementarea acesteia în provincie urmărindu-se ca pe termen lung legislaţia locală să ajungă la standardele europene.

Procesul de implementare este supervizat de Comitetul de Miniştri ai Consiliului Europei, acesta fiind asistat de Comitetului Consultativ care elaborează un Raport Oficial, combinând datele obţinute din Raportul de Stat şi cel al organizaţiilor nonguvernamentale. Având aceste informaţii la dispoziţie, Comitetul de Miniştri va adopta rezoluţii în care va prezenta concluziile şi recomandările pe care le face pentru următorul an.

Conform Cadrului Constituţional (Constitutional Framework) „toate persoanele din Kosovo trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale în condiţii egale şi fără discriminare. Drepturile şi libertăţile prevăzute de următoarele convenţii trebuie respectate:

v Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

v Convenţia Europeană pentru Protecţia Omului şi a Libertăţilor Fundamentale

v Convenţia internaţională a drepturilor politice şi civile

v Convenţia pentru Eliminarea oricărei forme de discriminare rasială

v Convenţia pentru eliminarea oricărei forme de discriminare împotriva femeilor

v Convenţia pentru Protecţia copilului

v Charta limbilor regionale şi minoritare

v Convenţia – Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale”.

În ceea ce priveşte supremaţia legilor din acest domeniu, trebuie menţionat faptul că legile internaţionale prevalează în faţa celor locale adoptate înainte de 1989, cât şi în perioada postcomunistă. În timp ce Instituţiile provizorii ale auto-guvernării trebuie să asigure tuturor cetăţenilor egalitatea în faţa legii, Reprezentantul Special al Secretarului General ONU are datoria de a veghea la protejarea şi promovarea drepturilor omului în vederea obţinerii păcii interetnice pe termen lung. Implicarea la nivel local s-a realizat prin promulgarea de către Adunarea Kosovo a Legii Antidiscriminare la data de 19.02.2004. Aceasta prevede conform articolului 1 „ prevenirea şi combaterea discriminării, promovarea egalităţii în faţa legii pentru toţi cetăţenii din Kosovo.”

Reglementarea 45/2000 a UNMIK stabileşte faptul că Comitetul Comunităţilor şi Comitetul de Mediere joacă rolul central în facilitarea participării tuturor cetăţenilor kosovari la viaţa politică, culturală, socială şi economică. Totuşi raportul atrage atenţia asupra faptului că datorită principiului descentralizării la nivelul municipalităţilor aceste instituţii nu pot funcţiona optim, iar rezultatele lor sunt limitate. Pe lângă acestea, mai este amintită şi Instituţia Ombudsman a cărei principală sarcină este aceea de a înregistra plângeri, cerceta cazurile şi de a oferi sugestii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale cetăţenilor indiferent de etnia acestora.

Ceea ce se urmăreşte prin „Standarde pentru Kosovo” este promovarea cadru legal prin care cetăţenii să fie protejaţi, iar crimele motivate etnic să fie excluse din cadrul comunităţii.

Din păcate evenimentele din martie 2004 au demonstrat faptul că la nivelul comunităţii kosovare coeziunea interetnică nu s-a realizat cu toate încercările comunităţii internaţionale. Revoltele din acea perioadă au făcut victime atât în rândul sârbilor, cât şi al albanezilor, ceea ce a demonstrat că un incident minor poate declanşa din nou conflicte sângeroase.

Conform Raportului despre Drepturile Omului în 2004 publicat de Biroul SUA pentru democraţie, problemele cu care se confruntau minorităţile naţionale în această provincie erau legate de utilizarea limbii materne, libertatea de mişcare, dreptul de repatriere, educaţie şi integrare pe piaţa muncii. Mai mult decât atât kosovarii sârbe erau cea mai discriminată minoritate alături de cea Rromă percepută la nivelul kosovarilor albanezi ca fiind colaboratorii ai sârbilor. Cea mai bine integrată minoritate este cea a turcilor, dat fiind faptul că diferenţele dintre acestea şi populaţia majoritară a regiunii sunt mult mai mici. Accesul la educaţie şi la serviciile medicale erau limitate pentru sârbi şi rromi deşi de la centru se primeau finanţări prin Centru de Coordonare pentru Kosovo şi instituţiile paralele. Discriminarea şi lipsa oportunităţilor de muncă au determinat numeroşi membrii ai celor două comunităţi să părăsească provincia deşi se fac încercări pentru reîntoarcerea kosovarilor la casele lor. În ceea ce priveşte gradul de ocupare al forţei de muncă, rata şomajului este de 50% în rândul albanezilor şi mult mai mare în rândul sârbilor în condiţiile unei creştere economice anuale de 3,5% şi masivelor ajutoare primite din exterior.

Trebuie menţionat faptul că, Constituţia Kosovo nu utilizează termenul de minoritate naţională, ci pe cea de comunitate. Astfel pe lângă kosovari albanezi, pe teritoriul provinciei regăsim kosovarii sârbi, bosniaci, gorani (slovaci musulmani), turci, rromi, ashkali, egipteni şi croaţi, aceştia fiind reprezentaţi în Adunarea Kosovo: 10 locuri pentru sârbi şi 10 pentru celelalte minorităţi din totalul de 120 de mandate.

Conform recensământului din 1981, Kosovo avea o populaţiei de 1.584.000 locuitori din care 77% erau albanezi şi 13% sârbi. În urma recensământului din 1991,boicotat totuşi de populaţia albaneză, numărul total a fost estimat la 1956000 locuitori, majoritari albanezi. În prezent se estimează o populaţie de 2.000.000, dar datorită numărului mare de emigraţi şi persoane date dispărute, este greu să se facă o estimare corectă a populaţiei.

În continuare, va fi analizată situaţia minorităţii sârbe şi a celei rrome pe baza articolelor din Convenţia Cadru. Scopul acestui demers este de a observa care este statutul acestora în cadrul provinciei Kosovo şi de a trage o concluzie în privinţa capacităţii autorităţilor de a gestiona această problemă în eventualitatea unei recunoaşteri internaţionale a independenţei acesteia. Deşi cea de-a doua minoritate din punct de vedere numeric este cea bosniacă, dat fiind faptul că populaţia rromă se confruntă cu mai multe discriminări, analiza se va concentra asupra acesteia.

În ceea ce priveşte minoritatea sârbă, numărul acesteia s-a diminuat constant atât în timpul războiului, cât şi imediat după, în prezent fiind majoritară doar în 3 municipii.

Conform unor date neoficiale, pe teritoriul kosovar s-ar afla un număr de aproximativ 35.000 de rromi care sunt supuşi la hărţuiri şi intimidări atât de către populaţia majoritară, cât şi de către celelalte minorităţi.

Deşi discriminarea a fost interzisă prin lege, aceasta este în continuare prezentă în domenii precum educaţie, sănătate, protecţie socială etc. În ceea ce priveşte minoritatea sârbă, aceasta este discriminată direct de către albanezi şi indirect de către sistemul local de guvernare. Acest lucru face dificil accesul sârbilor la o viaţă normală. Deşi limba sârbă este limbă oficială în Kosovo alături de cea albaneză, utilizarea acesteia este limitată la nivel local. Mai mult de 80% din populaţia sârbă este şomeră, ceea ce înseamnă că nivelul minim de trai este extrem de redus. Atunci când încearcă să se adreseze autorităţilor pentru a denunţa situaţiile în care drepturile nu le sunt respectate, minoritatea sârbă nu este luată în considerare. Ca urmare a violenţelor din martie 2004 foarte mulţi sârbi au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele şi datorită incapacităţii autorităţilor de a reacţiona, aceştia nu pot reveni la căminele lor, ceea ce din punct de vedere al normelor internaţionale reprezintă o încălcare a dreptului la proprietate.

Minoritatea sârbă se confruntă cu probleme şi în ceea ce priveşte tratamentul pe care îl primeşte din partea poliţiei, accesului la servii publice, cu precădere accesul la transportul în comun prin care se încalcă astfel dreptul la libera circulaţie.

În ceea ce priveşte minoritatea rromă, aceasta se confruntă cu acest gen de discriminare dinaintea războiului, iar situaţia sa este nu s-a ameliorat deloc. Din punct de vedere teoretic, aceasta se bucură de drepturile şi libertăţile prevăzute de convenţiile internaţionale, dar practic în Kosovo se practică în continuare discriminare pe considerente etnice.

Conservarea culturii şi a identităţii naţionale se realizează doar prin educaţie şi biserică în cazul minorităţii sârbeşti, cu ajutorul Republicii Serbia. Luând în calcul faptul că în perioada 1999-2004 100 de biserici au fost dărmate, iar alte 34 au fost distruse în timpul revoltelor din martie 2004 se poate observa faptul că se încearcă distrugerea identităţii religioase a acestei minorităţi. Mai mult decât atât, protecţia identităţii naţionale este afectată de lipsa cooperării dintre autorităţile locale şi cele două comunităţi, cea sârbă şi cea albaneză.

În ceea ce priveşte minoritatea rromă se poate observa faptul că aceasta este în mare parte asimilată de către populaţia majoritară sau mai bine spus aceasta s-a lăsat asimilată, dat fiind faptul că comunitatea rromă este asociată cu „cei care cântă, fură sau cerşesc”. Acest lucru a avut ca principală consecinţă o negare a propriei naţionalităţi şi o limitare a utilizării limbii rroma atât în viaţa publică, cât şi în cea privată. ONG-uri existente în Kosovo au ca principal scop conservarea culturii şi tradiţiilor rrome.

Exemple de neconcordanţă între legislaţie şi practica existentă în viaţa de zi cu zi a provinciei Kosovo pot continua, însă ceea ce s-a încercat a se demonstra, a fost faptul că situaţia minorităţilor din această regiune nu s-a îmbunătăţit, deşi la nivel internaţional s-au luat toate măsurile necesare. Ceea ce trebuie să se înţeleagă este faptul că aceste dispute trebuie rezolvate printr-o serie de colaborări între populaţia majoritară şi cele minoritare. Prin urmare, schimbarea regimului politic a avut ca principal efect schimbare balanţei de puteri între naţionalităţile din zonă, astfel încât, populaţia asuprită a devenit asupritoare şi viceversa.

Prin urmare statutul minorităţilor din Kosovo nu este unul definitivat, cu atât mai mult cu cât conceptul de minoritate naţională nu a fost încă preluat şi implementat la nivelul legislaţiei locale. Se merge pe principiul conform căruia odată stabilit statutul final al regiunii, se va putea definitiva şi cel al minorităţilor naţionale. Totuşi dacă se ia în calcul faptul că la câţiva ani de la încheierea conflictului armat şi preluarea controlului asupra regiunii de către comunitatea internaţională, drepturile şi libertăţile omului sunt încălcate în continuate, ce garanţie există asupra faptului că odată ce controlul total asupra regiunii va reveni fie în mâinile kosovarilor albanezi, fie în mâinile sârbilor, se va înregistra vreun progres concret în protejarea minorităţilor naţionale.

Nu există nici o garanţie asupra faptului că recunoaşterea independenţei statului Kosovo va avea ca principal efect soluţionarea problemelor cu care această provincie se confruntă.j